• Home
  • Actualitate
  • Secretele mantalei lunare: noi descoperiri și teoriile străvechi

Secretele mantalei lunare: noi descoperiri și teoriile străvechi

secretele-mantalei-lunare:-noi-descoperiri-si-teoriile-stravechi

Noi dovezi confirmă formarea mantalei lunare și distribuția asimetrică a cumulatelor de ilmenit, dezvăluind detalii despre istoria geologică a Lunii.

Mările din apropierea laturii lunare sunt fluxuri vulcanice bogate în titan. Acestea sunt înconjurate de un model poligonal de anomalii gravitaționale liniare , cauzate de vestigiile de material dens care s-a scufundat în interior, dezvăluind evoluția timpurie a straturilor exterioare ale Lunii.

Noi dovezi au confirmat teoriile privind formarea mantalei lunare, oferind mai multe detalii despre momentul în care a avut loc acest eveniment crucial pentru Lună.

În timpul acestui proces, au apărut informații importante despre diversitatea chimică dintre fața apropiată și cea îndepărtată a Lunii, cu accent pe prezența mărilor doar pe una dintre cele două fețe.

Se crede că Luna, ca și Pământul, este formată dintr-un nucleu, o manta și o crustă, dar mantaua lunară s-a solidificat cu mult timp în urmă, ceea ce face ca geologia lunară să fie mai simplă, dar la fel de fascinantă și complexă de studiat ca și cea a Pământului.

Teoria standard a formării crustei lunare sugerează că rocile bogate în ilmenit s-au format din marea de magmă care acoperea Luna la începutul existenței sale, în urma impactului care a dat naștere satelitului nostru.

Aceste roci, mai grele decât mantaua lichidă subiacentă, s-au scufundat în manta în cadrul unui proces cunoscut sub numele de înclinare globală. Acest fenomen a dus la formarea unor acumulări care conțin ilmenit pe suprafața lunară, vizibile pentru astronauții din misiunile Apollo.

Cu toate acestea, distribuția inegală a acestor acumulări a ridicat întrebări cu privire la secvența exactă a evenimentelor din timpul acestei faze critice a istoriei lunare. Cercetătorii au identificat o concentrație de cumulate care conțin ilmenit în regiunea PKT, bogată în potasiu și pământuri rare, pe partea Lunii orientată spre Pământ.

Acest lucru a dus la dezbateri cu privire la originea lor și la motivul pentru care se găsesc în principal pe o parte a satelitului. Anomaliile gravitaționale din jurul regiunii PKT sunt considerate a fi rămășițe ale ultimei etape de înclinare a mantalei lunare.

Cercetătorii au identificat o corespondență între aceste anomalii și modelele teoretice de înclinare a mantalei, sugerând că evenimentul ar fi putut avea loc în urmă cu aproximativ 4,09 miliarde de ani. Aceștia speculează că impactul de la Polul Sud-Aitken, care a avut loc în urmă cu aproximativ 4,25 miliarde de ani, a jucat un rol semnificativ în procesul de înclinare.

Distribuția acumulărilor care conțin ilmenit și vârstele estimate ale principalelor bazine lunare indică faptul că înclinarea ar fi putut avea loc cu cel puțin 130 de milioane de ani înainte de impactul SPA.

Aceste rezultate oferă o imagine mai clară a istoriei geologice a Lunii, dezvăluind detalii ascunse sub suprafața acesteia și confirmând coerența dintre modelele teoretice și datele observaționale.

Studiul, publicat în revista Nature Geoscience, reprezintă un pas important în înțelegerea evoluției lunare și deschide noi perspective pentru continuarea cercetărilor asupra fascinantului nostru companion astral.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe stiri.io / TelegramGoogle News. Și nu uitați, vă așteptăm și pagina noastră de Facebook !


Distribuie