• Home
  • Actualitate
  • Lista românilor care nu vor mai primi bani pe cardurile sociale, începând de anul următor

Lista românilor care nu vor mai primi bani pe cardurile sociale, începând de anul următor

Deși Guvernul a anunțat că românii aflați în situații vulnerabile vor primi carduri sociale și anul acesta, începând de anul următor, numărul beneficiarilor va scădea drastic.

Marcel Ciolacu a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că măsura ”Sprijin pentru România”, prin care românii aflați în situații vulnerabile primesc carduri sociale sau pachete cu alimente, va continua și anul acesta.

Mai mult decât atât, plafonul de acordare a cardurilor sociale a fost majorat de la 1700 de lei, cât era în trecut, la 2000 de lei, și odată cu el, și numărul de beneficiari. Așadar, anul acesta, mai mulți români se vor bucura de măsură.

Însă, de anul următor, lucrurile se vor schimba. Numărul celor care vor primi banii scade considerabil, la fel și sumele, care se vor înjumătăți. Adică beneficiarii nu vor mai primi 250 de lei, ci doar 125 de lei, o dată la șase luni, și nu la două luni, cum este în prezent.

Tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde

Potrivit unul proiect de Hotărâre de Guvern (HG), în ceea ce privește tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din anul anterior, respectiv 250 de lei, și vor fi acordate o dată la două luni, urmând ca pentru perioada 2025-2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei, iar distribuția lor să se facă o dată la șase luni.

În 2024, beneficiari ai ajutorului pentru produse alimentare și mese calde pot fi:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune;

persoanele fără adăpost.

În schimb, în perioada 2025-2027, sprijin material pentru alimente vor putea primi doar:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizație socială;

persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune.

Pachete cu alimente

Tot din 2025 și până în 2027, cel de-al doilea tip de ajutor – sprijin material pentru pachete cu produse alimentare – va avea valoarea de cel mult 125 de lei și se va acorda o dată la șase luni.

În 2024, vor putea primi pachete cu mâncare:

familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune;

membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii;

persoanele/ familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilite în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităților locale.

Pe de altă parte, în perioada 2025-2027, vor putea beneficia de acest sprijin:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizație socială;

persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune.

În tot cazul, nu vor putea primi niciunul dintre ajutoare persoanele care nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc aici.

Măsurile de sprijin de mai sus vor fi completate, potrivit ordonanței, “cu măsuri auxiliare care includ măsuri de educație sanitară, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în căutarea unui loc de muncă, recomandări culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridică”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie publicat în Monitorul Oficial.


Distribuie