• Home
  • Actualitate
  • Ignat 2023. Tradiții și obiceiuri în ziua în care se sacrifică porcul. Ce nu trebuie să faci dacă vrei să ai NOROC tot anul

Ignat 2023. Tradiții și obiceiuri în ziua în care se sacrifică porcul. Ce nu trebuie să faci dacă vrei să ai NOROC tot anul

În prezent, momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte.

Cu o seară înainte, oamenii de la sat pregătesc mai multe cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, dar şi vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric. Cei care se ocupă de sacrificarea animalului sunt bărbaţii.

După sacrificare, porcul este spălat, apoi este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat, mai scrie volumul \”\”Cartea de Crăciun\”\”.

Deşi Ignatul cade întotdeauna în postul Crăciunului, obiceiurile şi tradiţiile românilor sunt foarte puternic înrădăcinate şi uneori sunt încălcate regulile stricte impuse de Biserică în ceea ce priveşte postul, scrie agerpres.ro.

Gospodina casei pregăteşte, în zilele următoare Ignatului, produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă.

O parte din carnea porcului se conservă pentru a fi consumată peste an. La sate era obiceiul de a prăji carnea şi cârnaţii şi a le păstra într-un vas, acoperite cu untură topită, la temperatura scăzută.

Obiceiuri legate de Ignat

Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate – spălatul rufelor, spartul lemnelor, cusutul/tricotatul, măturatul casei ori al curţii.

O altă tradiţie este legată de faptul că după Ignat, se pregăteşte făina din care femeile urmează să prepare un fel de turte, numite \”\”cârpele Domnului Hristos\”\” – întinse în foi foarte fine, subţiri, uscate şi apoi unse cu miere şi presărate cu nucă pisată ori măcinată – care se mănâncă în ajunul Crăciunului.


Distribuie