• Home
  • Actualitate
  • Câți bani pot scoate românii de pe cardurile de energie: Ce acte trebuie pentru a ridica banii

Câți bani pot scoate românii de pe cardurile de energie: Ce acte trebuie pentru a ridica banii

Românii care au carduri de energie, ajutorul oferit de stat pentru încălzire, și nu au folosit toți banii de pe ele pot primi banii în numerar, conform unei ordonanțe a Guvernului României. Important pentru aceștia este să știe câți bani pot scoate românii de pe cardurile de energie și ce acte trebuie pentru a ridica banii.

Câți bani pot scoate românii de pe cardurile de energie

Guvernul României a adoptat o ordonanță care îi vizează beneficiarii sprijinului pentru încălzire. Cei care nu au utilizat integral sumele de pe cardurile de energie pot primi banii numerar, până la data de 31 martie 2024, de la oficiile poștale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, pentru documentele justificative emise până la data de 15 martie 2024.

Cu un card se pot face mai multe plăți către mai mulți furnizori, până când se epuizează suma, dar banii pot fi folosiți doar pentru plata facturilor curente sau restante pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.

Cardurile emise pentru beneficiarii măsurii implementate prin OUG 63/2022 – Programul Sprijin pentru România – vor putea fi utilizate şi pentru aplicarea măsurii de sprijin prin acordarea de alimente de bază şi mese calde, beneficiarii fiind aceiaşi, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Sumele necesare emiterii şi distribuirii cardurilor pentru beneficiarii noi se regăsesc în bugetul de stat aprobat.

Cei care nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemne de foc le vor putea încasa, în numerar, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, pentru documentul / documentele justificativ / justificative emis / emise până la data de 15 martie 2024.

Românii care pot primi ajutor pentru plata facturilor, prin cardul de energie sunt:

  • pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;
  • pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;
  • persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;
  • familiile cu alocație de susținere;
  • familiile / persoană cu ajutor social.

Media venitului lunar pe fiecare membru de familie nu poate depăși 2.000 de lei.

Poșta Română a anunțat că aceste carduri de energie sunt valabile până la data de 31 martie 2024 și pot fi folosite pentru lemne de foc, rumeguș, cărbune sau pentru plata facturilor la energie electrică și termică.

Românii care beneficiază de cardurile de energie trebuie să știe care este data limită până la care se pot folosi de acestea. Poșta Română a făcut anunțul mult așteptat.

„Poți folosi cardul de energie până la 31 martie 2024! Plătești cu el facturile la energie electrică și termică în regim centralizat, gaze, butelie, lemn de foc, rumeguș, cărbune și orice alte materiale de încălzire care pot fi folosite pentru locuințe. Beneficiarii pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei. Pentru plata facturilor cu cardul de energie, poți folosi una dintre cele 3 metode deja știute, la orice subunitate a Poștei Române, la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului sau online, pe site-ul Poștei Române“, se arată în comunicatul Poștei Române.

Actele necesare şi condiţiile pentru a încasa în numerar banii rămaşi pe cardul de energie

Potrivit ordonanței pentru completarea art. XLVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene, se reglementează şi modul în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea.

În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

  • cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;
  • actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
  • documentul / documentele justificativ / justificative emis / emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;
  • în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat / inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.

Distribuie