• Home
  • Actualitate
  • Accident teribil la Constanța. Un bărbat a murit după ce mașina sa a fost strivită de un tir

Accident teribil la Constanța. Un bărbat a murit după ce mașina sa a fost strivită de un tir

Accidentele se țin lanț pe șoselele din România. Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit, miercuri, după ce mașina în care se afla a fost strivită la propriu de un tir.

Un bărbat a murit după ce mașina sa a fost strivită de un tir. Tragicul incident a avut loc în jurul orei 08:00, pe DN 38, între localităţile Moviliţa şi Topraisar, din județul Constanța.

Un bărbat a murit după ce mașina sa a fost strivită de un tir

Cele două autoturisme s-au lovit frontal, iar impactul a fost atât de puternic încât şoferul autoturismului a murit pe loc.

Mașina condusă de bărbatul de 61 de ani a fost strivită la propriu de tir de camionul care a ajuns pe câmp, după ce şoferul a tras de volan în încercarea de a evita impactul.

Imediat, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță, însă din păcate pentru bărbatul de 61 de ani nu s-a putut face nimic. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei.

Șoferul camionului a fost testat de polițiștii de la Brigada Rutieră cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 61 de ani, și un anasamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 54 de ani, care circulau din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 61 de ani a decedat. Bărbatul de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanţa, într-un comunicat de presă.

În aceste momente polițiștii constănțeni încearcă sa afle cine se face vinovat de producerea tragicului incident.


Distribuie