• Home
  • Horoscop
  • 20 decembrie, ziua de Ignat: tradiții, obiceiuri și superstiții. Cum se fac pregătirile pentru masa de Crăciun

20 decembrie, ziua de Ignat: tradiții, obiceiuri și superstiții. Cum se fac pregătirile pentru masa de Crăciun

În 20 decembrie este Ignatul, o zi încărcată de obiceiuri şi de tradiţii la români. Mai ales la sate, este ziua în care este sacrificat porcul din care se pregătesc apoi toate preparatele pentru masa de Crăciun.

Tot în 20 decembrie este pomenit, de ordotocși, Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul. Face parte dintre părinţii apostolici care au urmat în succesiune directă Sfinţilor Apostoli.

Ignatul – originea obiceiului

În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă (ziua de 21 decembrie). Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii).

În desfăşurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu putea depăşi apusul soarelui. Trebuia să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina putea ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice care ar putea anula virtuţile sacrificiului. Pe de altă parte, locul ales pentru sacrificarea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru a îndepărta duhurile necurate.

Ritualul sacrificării unui animal aminteşte de vechile popoare – egipteni, greci, romani, care jertfeau un animal în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Acest sacrificiu semnifică anul ce se încheie, dar şi noua viaţă ce se naşte – noul an.

Tradiția tăierii porcului în preajma sărbătorii Nașterii Domnului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din tara noastră.

Românii sărbătoresc Ignatul, așa cum făceau și bunicii lor în bătătură, astfel că obiceiurile din cadrul acestui eveniment, trăit încă de la vârste foarte fragede când se duceau în vacanțele de iarnă la țară, sunt duse mai departe de către cei care prețuiesc tradițiile.

Te-ar putea interesa și:
Plantele medicinale ale lunii decembrie
Fructul sacru: previne cancerul, tratează diabetul, stimulează sistemul imunitar!
Experiment culinar surprinzător: Zahărul și ceapa – o combinație inedită cu efecte remarcabile
Planta nemuritoare cu multiple beneficii: Lidia Fecioru: „Poate duce la oprirea modificărilor celula…
Sărbătoarea are loc pe 20 decembrie, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul.

Animalul nu mai primește mâncare cu o zi înainte, pentru ca mațele să fie cât mai ușor de curătat. A doua zi, dis-de-dimineată, gospodarul împreună cu câtiva bărbati din sat scot porcul din culcusul său. În timp ce ceilalti îl imobilizează, cel mai curajos îi aplică lovitura fatală. După ce i s-a scurs tot sângele, este pârlit în foc de paie, lemne sau mai nou cu pompa de gaz sau benzină. Urmează să fie spălat, uns cu un strat de sare, pentru ca soricul să fie moale, si apoi acoperit cu un țol.

Urmează cernătuirea sau transarea animalului. Niciodată nu se începe fără însemnarea cu Sfânta Cruce în fruntea acestuia. După ce picioarele au fost îndepărtate, porcul se pune cu burta în jos si i se scot șuncile, apoi mușchii, șira spinării, capul, pulpele din fată și din spate, iar pe burtă rămân doar măruntaiele.

Porcul este folosit și ca „oracol”. La sate se crede că splina porcului va arăta cum va fi vremea și anul care vine: dacă splina este groasă în capăt, e semn de iarnă grea, cu multă zăpadă, dar si de vară cu recoltă bogată. Dacă însă splina este subtire, asta arată că va fi iarnă săracă în omăt, geroasă, primăvara va veni mai repede, iar anul nu va fi foarte îmbelsugat.

După ce măruntaiele sunt puse la sare, începe munca femeilor, care curătă matele, pentru ca din ele să facă cârnatul si celelalte preparate specifice din carnea de porc. Tradiția arată că toate bucatele care se fac de Ignat trebuie să fie împărțite cu cei dragi, mai ales cu cei care au ajutat la tăierea animalului.

Din bătrâni se spune că în ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli, astfel că cine nu taie porcul trebuie să taie măcar o găină.

Între Ignat şi Crăciun, femeile macină grâu din care se fac un fel de turte, numite ”scutecele Domnului”, preparate cu miere şi nuci, care se mănâncă în Ajunul Crăciunului.

Cine a fost Sfântul care l-a purtat în inimă pe Hristos

Pe 20 decembrie îl prăznuim pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. În toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori ale sale, el se numeste „Teoforul”: „cel care a fost purtat de Dumnezeu” sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu”.

Primul sens face referire la o întâmplare din copilăria lui Ignatie; posibil să fi fost copilul luat în brate de Iisus si dat ca pildă de smerenie ucenicilor Săi (Matei 18, 2-4). Cel de-al doilea sens, mai plauzibil, porneste chiar de la mărturia lui Ignatie, care, în toate epistolele, scrie că Îl poartă pe Hristos în inimă.

Se presupune că Sfântul Ignatie a fost hirotonit episcop al Antiohiei de Sf. Ap. Petru, succedându-i acestuia, sau că a fost al treilea episcop, după Evodius. Cert este că a suferit moarte martirică la Roma, în jurul anului 110. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. După ce împăratul a văzut că nu poate fi întors de la credinta în Hristos, l-a supus la chinuri, dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, păzit de zece ostasi, ca să fie dat la fiare în arenă.

În drum spre Roma a întărit Bisericile din cetătile prin care trecea. Tuturor le mărturisea că se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung pâine curată lui Dumnezeu”. După ce leii i-au sfâsiat trupul, i-au rămas numai oasele cele mari, pe care le-au luat crestinii si le-au dus în Antiohia. Despicându-i-se inima în mai multe părti, s-a descoperit că fiecare bucată purta scris, cu litere de aur, numele Mântuitorului.

Influențe din tradițiile antichității romane

Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul era considerat drept o întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou. Însă este vorba despre un „transfer” al obiceiului/tradiţiei – de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană (începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii).

Prilej de reunire a familiei

În prezent, momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte. Cu o seară înainte, oamenii de la sat pregătesc mai multe cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, dar şi vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric. Cei care se ocupă de sacrificarea animalului sunt bărbaţii

După sacrificare, porcul este spălat, apoi este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat, mai scrie volumul ”Cartea de Crăciun”.

Ion Creangă povesteşte în ”Amintiri din copilărie” despre acest moment: „La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca…”.

Rolul gospodinelor

Rolul femeilor din gospodărie începe după tăierea porcului, pârlirea acestuia şi când bărbatul care a sacrificat porcul termină tranşarea lui. Femeile împart carnea pe categorii – pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la pomana porcului, iar picioarele se opresc pentru piftie. Fiecare bucată din porc este folosită – începând de la urechi şi coadă (folosite la piftie), de la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele bine curăţate, spălate şi opărite, folosite pentru a fi umplute cu carne tocată, usturoi şi condimente – care se transformă în cârnaţi – ori cu organe (ficat, splină, rinichi) – care se transformă în tobă, lebăr sau caltaboşi. Toate aceste preparate urmează să fie puse pe masă în ziua Naşterii Domnului.

După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă – numită tradiţional „pomana porcului” – pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea animalului. Ea prăjeşte, într-un ceaun ori o cratiţă mare, carne tăiată din toate părţile porcului şi face o mămăligă mare, să ajungă pentru toţi mesenii. De obicei, masa cu „pomana porcului” se aşează în curte, unde oamenii mănâncă în picioare şi beau ţuică fiartă.

Deşi Ignatul cade întotdeauna în postul Crăciunului, obiceiurile şi tradiţiile românilor sunt foarte puternic înrădăcinate şi uneori sunt încălcate regulile stricte impuse de Biserică în ceea ce priveşte postul.

Gospodina casei pregăteşte, în zilele următoare Ignatului, produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă. O parte din carnea porcului se conservă pentru a fi consumată peste an. La sate era obiceiul de a prăji carnea şi cârnaţii şi a le păstra într-un vas, acoperite cu untură topită, la temperatura scăzută. În vremurile de acum, carnea şi cârnaţii se păstrează la congelator.

Obiceiuri, tradiții, superstiții de Ignat

Există, în tradiţia românească, unele obiceiuri legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate – spălatul rufelor, spartul lemnelor, cusutul/tricotatul, măturatul casei ori al curţii.

O altă tradiţie este legată de faptul că după Ignat, se pregăteşte făina din care femeile urmează să prepare un fel de turte, numite ”cârpele Domnului Hristos” – întinse în foi foarte fine, subţiri, uscate şi apoi unse cu miere şi presărate cu nucă pisată ori măcinată – care se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, pomenit în calendarul creştin ortodox la 20 decembrie, face parte dintre părinţii apostolici care au urmat în succesiune directă Sfinţilor Apostoli.

A fost numit de creştini „Teoforul” (purtătorul de Dumnezeu) pentru marea sa dragoste de Dumnezeu, pe care îl purta în inima sa.

Tradiţie spune că Sfântul Ignatie a fost în pruncie copilul chemat de Iisus Hristos şi pus în faţa ucenicilor, arătându-le în ce mod poate omul să intre în împărăţia lui Dumnezeu: dacă se vor face nevinovaţi şi smeriţi ca pruncii.

A trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117) şi a fost hirotonit episcop al cetăţii Antiohia din Siria. A fost închis pentru faptul că a refuzat să jertfească zeilor şi condamnat să fie dus la Roma şi aruncat la fiare, în circ, în faţa poporului. A primit cu bucurie această sentinţă, socotind că se jertfeşte pentru Hristos.

În drum spre Roma, Sfântul Ignatie a trimis scrisori către bisericile din cetăţile pe lângă care a trecut. Una dintre epistole a fost trimisă către prietenii din Roma pe care îi ruga să nu intervină la autorităţi ca să îi fie schimbată sentinţa. A primit moarte martirică, sfâşiat de fiare în circul de la Roma. Se spune că numai inima sa a rămas întreagă. Fiind găsită de necredincioşi, şi-au adus ei aminte de numele său şi au despicat-o în două, voind să vadă dacă este adevărat ceea ce se spunea despre Sfântul Ignatie „Teoforul”. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).


Distribuie